Clicky

Bunatatea lui Dumnezeu

Bunatatea lui Dumnezeu

 
Esti aici: Dumnezeu >> Bunatatea lui Dumnezeu

Bunatatea lui Dumnezeu – Ce inseamna ea?
Bunatatea lui Dumnezeu este unul din atributele lui Dumnezeu, dar si o descriere a insasi esentei lui Dumnezeu. Prin natura Sa, Dumnezeu este inerent bun, asa cum ne spune Psalmul 34:8: “Gustati si vedeti ce bun este Domnul. Ferice de omul care se increde in El”. El este temelia bunatatii si a oricarui lucru bun – Dumnezeu nu a obtinut bunatatea din alta parte. Oamenii pot avea trasaturi bune sau pot face fapte bune, dar bunatatea nu ne sta niciunuia in caracter. Bunatatea noastra vine de la Dumnezeu.

Bunatatea lui Dumenzeu – Ce face ea?
Bunatatea lui Dumnezeu se vede in toata creatia Sa si in toate lucrarile Sale. Geneza 1:31 spune: “Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte bune. Astfel, a fost o seara si apoi o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea”. Noi nu putem castiga si nici nu merita bunatatea Sa. Ne este oferita indiferent de pozitia noastra in viata si chiar daca nu o meritam. Matei 5:45 “…El face sa rasara soarele Sau si peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti”. Si in Psalmul 145:9 citim: “Domnul este bun fata de toti, si indurarile Lui se intind peste toate lucrarile Lui”.

Bunatatea lui Dumnezeu este personala. Un vechi cantec spune: “Domnul e bun, Domnul e bun cu mine”. Noi toti putem canta acest cantec deoarece Dumnezeu este bun cu fiecare dintre noi in parte, intr-un mod personalizat, in functie de nevoile noastre. Bunatatea Lui ne ofera nenumarate beneficii:

  • Ne arata modelul perfect de bunatate: Cunoscandu-L pe Dumnezeu si afland despre bunatatea Lui, putem recunoaste adevarata bunatate si ne putem stradui sa facem lucruri bune. Ar trebui sa ne rugam asa cum s-a rugat psalmistul:, “Tu esti bun si binefacator: invata-ma oranduirile Tale” (Psalmul 119:68). Il putem privi pe Dumnezeu ca pe modelul perfect de la care putem invata ce inseamna bunatatea si cum sa facem fapte bune.

  • Ne asigura de faptul ca planul lui Dumnezeu pentru noi este bun. Asa cum parintii doresc binele copiilor lor, Tatal nostru Ceresc ne doreste doar binele. Iacov 1:17 spune: “…orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare”. Ar trebui totusi sa ne amintim ca lucrurile bune nu se manifesta intotdeauna ca si experiente placute. Uneori, binele poate veni sub forma de adversitate sau de probleme, dar Dumnezeu poate folosi circumstantele dificile pentru binele nostru, asa cum ne spune si versetul din Romani 8:28: “De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce Il iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau”.

  • Ne ofera siguranta si incurajare: Ne putem baza pe bunatatea neschimbatoare a lui Dumnezeu. Psalmul 52:1 spune: “Bunatatea lui Dumnezeu tine in veci”. Dumnezeu va fi bun intotdeauna. Caracterul Lui nu se schimba niciodata. El va continua sa fie Creatorul tuturor lucrurilor bune si putem avea incredere ca ne va da lucruri bune dupa planul Sau perfect.

  • Ne atrage catre Dumnezeu. Scopul bunatatii lui Dumnezeu este sa ne atraga catre Sine. Bunatatea lui Dumnezeu s-a manifestat la modul absolut atunci cand Dumnezeu Si-a sacrificat Fiul, pe Isus, pentru mantuirea noastra. Datorita bunatatii Lui, ni s-a dat oportunitatea de a auzi Cuvantul Lui si de a avea viata vesnica prin acceptarea lui Isus Cristos ca Mantuitor al nostru.

Bunatatea lui Dumnezeu - Concluzia
Bunatatea lui Dumnezeu se afla in centrul credintei noastre crestine. Datorita dorintei Lui de a ne face bine ne-a dat El mantuirea prin Fiul Sau. Tot ceea ce face Dumnezeu are in vedere binele nostru. Putem vedea dovada bunatatii lui Dumnezeu peste tot in jurul nostru prin lucrurile necesare vietii pe care El ni le da – de la recolte care ne ofera hrana pana la aerul pe care il respiram. Noi putem avea bunatate in noi si putem avea chiar dorinta de a face binele, dar bunatatea adevarata vine de la Cel care este bun in sensul desavarsit si care doreste binele tuturor oamenilor. Scopul nostru ar trebui sa fie sa aratam bunatatea lui Dumnezeu celor din jurul nostru in fiecare zi.

Afla mai multe despre atributele lui Dumnezeu!


Iti place aceasta informatie? Ajuta-ne, impartasind-o cu altii folosind butoanele de social media de mai jos. Ce este aceasta?




Urmareste-ne:




English  
Social Media
Urmareste-ne:

Impartaseste-ne:


Cine Este Dumnezeu?

Atributele lui Dumnezeu
Omniprezenta lui Dumnezeu
Dumnezeul Harului
Dumnezeul vesnic
Bunatatea lui Dumnezeu
Sfintenia lui Dumnezeu
Dumnezeu este milostiv
Imuabilitatea lui Dumnezeu
Credinciosia lui Dumnezeu
Additional Content To Explore...

Perspectiva Stiintifica
Perspectiva Filosofica
Este Biblia Adevarata?
Cine Este Isus?
Religiile Lumii
Crestere in cunoasterea
Probleme frecvente
Provocarile vietii
Recuperare
 
 
 
Cauta
 
Add Bunatatea lui Dumnezeu to My Google!
Add Bunatatea lui Dumnezeu to My Yahoo!
XML Feed: Bunatatea lui Dumnezeu
Dumnezeu Home | Despre Noi | FAQ | Harta site
Copyright © 2002 - 2020 AllAboutGOD.com, Toate Drepturile Rezervate.